New Page 12

ERBICENI

PATRU SECOLE DE ISTORIE

Comuna Erbiceni este aşezată pe malul stâng al râului Bahlui, la circa 40 km de locul din care acesta izvorăşte. În raport cu localităţile urbane, comuna Erbiceni se învecinează cu oraşul Podu Iloaiei (înspre sud) şi se află la aproximativ 25 km de capitala culturală a Moldovei, Iaşi. Teritoriul comunei este străbătut de importante căi de comunicaţie: calea ferată Podu Iloaei - Hârlău, drumul judeţean 281 (Podu Iloaiei - Erbiceni - Belceşti - Hârlău) şi se află la 5 km de drumul european 539.

Existenţa unei surse de apă şi a solului fertil a făcut ca locurile să fie locuite încă din timpuri îndepărtate (chiar din paleolitic), iar începând cu Evul Mediu să fie atestată o locuire neîntreruptă şi importantă sub aspect demografic.

Satul Erbiceni este cea mai populată şi întinsă teritorial localitate de pe cuprinsul comunei al cărui nume l-a dat. Alături de satul Erbiceni, comuna mai cuprinde satele Bîrleşti, Totoeşti, Spinoasa şi Sprânceana. Pe teritoriul satului Erbiceni său se găsesc instituţiile administrative şi culturale principale ale comunei: primărie, dispensar rural, cămin cultural.

Ca dispoziţie geografică, satul Erbiceni ocupă o poziţie centrală pe teritoriul comunei, iar celelalte sate se află la distanţe distanţe aproximativ egale: Bîrleşti (1 km), Totoeşti (3 km), Sprinceana (1 km), Spinoasa (5 km).

Conform datelor recensământului populaţiei, efectuat în anul 2002, comuna Erbiceni avea o populaţie de 5636 locuitori. Cea mai populată localitate a comunei este satul Erbiceni, care în 2002 avea o populaţie de 2429 locuitori (în 864 gospodării), urmat de satul Totoeşti (aproximativ 1700 locuitori), Bîrleşti (920), Spinoasa şi Sprînceana (ultimele cu ceva mai mult de 300 de locuitori şi 100 de gospodării fiecare). Din punct de vedere etnic şi confesional, comuna Erbiceni este predominant românească şi ortodoxă, dar cuprinde şi o importante comunităţi rrome (Totoeşti) şi romano-catolică (Sprînceana)

Local Community

Our school is located in Erbiceni, a village 25 km away from the most important city in the N-E of Romania, the cultural capital of Moldavia, Iaşi (great city, worth descovering at http://www.youtube.com/watch?v=YevP6YVuqTE ).

The name „Erbiceni” derives certainly from the old "Iurghicenii", this in turn probably attesting its founder, Iurg or Iurghici, for whome, however, we have no reliable proofs.

Brief history: the first evidence of human habitation in the village dates back to the Paleolithic, from around 7850 BC, and in the third millennium BC, the era of transition from Neolithic to Bronze Age, we could find here the eponymous settlement of the cultural aspect Horodistea - Erbiceni - Foltesti.

Erbiceni village is attested in 1619 in a document from Gaşpar Voievod (Ruler Gaşpar), after the other villages in the area: 1459 - Bârleşti, 1560 - Toteşti and 1584 - Spinoasa. Only Spranceana village was founded in the mid-nineteenth century, through the colonization of people of Roman Catholic religion.

In the eighteenth and nineteenth centuries Iurghiceni becomes the property of a large family of boyars. Around 1800, it is owned by Mihai Cantacuzino - Paşcanu.

After changes made possible by agrarian reform of 1864, the village is experiencing a period of prosperity. Among the constructions of the period we can mention the school in 1865 and the houses of Paşcanu family with a superb park of 70 hectares. Among the "administrative notes" of the Romanian Statistical Dictionary of 1912, for the village Erbiceni, we can find the existence of : popular bank, petrol mill, rail stop, mayoralty, church, primary school, police station, post telephone and midwife.

Many villagers have fought in two world wars; their memory is preserved and commemorated every year, and their names are engraved on the socket of the grand cross next to the village church.

After World War II the period of collectivization followed; nothing particular is to be reminded, only a qualification in a competition with other county administrative units (ranking fourth place), in 1981, same year the school for secondary courses was built.

Present time data: According to population census conducted in 2002, Erbiceni commune had a population of 5636 inhabitants, most of them in Erbiceni village (2429 inhabitants and 864 households), followed by Totoeşti village (about 1700 inhabitants), Bîrleşti (920), Spinoasa and Spranceana (the last with just over 300 inhabitants and 100 households each).

This area is one of the richest in the country regarding the traditions, reason for one of the schoolmasters to settle a small ethnographical museum, with the support of a museographer. Pupils also were already involved in a presentation of these traditions, called “Sezatoarea” (http://www.youtube.com/watch?v=FymcowOzQw8).

Communauté

Notre école est située dans Erbiceni, un village à 25 km de la ville la plus importante dans le NE de la Roumanie, la capitale culturelle de la Moldavie, Iasi (ville splendide, à découvrir à http://www.youtube.com/watch?v=YevP6YVuqTE ).

Le nom "Erbiceni" dérive certainement de l'ancien "Iurghicenii", qui, à son tour, atteste sans doute son fondateur, Iurg ou Iurghici, pour lequel, cependant, nous n'avons aucune preuve fiable.

Bref historique: la première preuve de présence humaine dans le village remonte au paléolithique (environ 7850 avant JC) ; dans le troisième millénaire avant J.-C., l'époque de la transition du Néolithique à l'âge du bronze, on pourrait trouver ici l'établissement éponyme de l'aspect culturel Horodistea - Erbiceni - Foltesti.

Le village de Erbiceni est attesté en 1619 dans un document de Gaspar Voievod (voïvode Gaspar), après les autres villages de la région: 1459 - Bârleşti, 1560 - Totoeşti et 1584 - Spinoasa. Seul le village de Spranceana a été fondé au milieu du XIXe siècle, à travers la colonisation des peuples de religion catholique romaine.

Dans les XVIIIe et XIXe siècles Iurghiceni devient la propriété d'une grande famille de boyards. Vers 1800, il est en possession de Mihai Cantacuzino - Paşcanu.

Après les changements rendus possibles par la réforme agraire de 1864, le village connaît une période de prospérité. Parmi les constructions de l'époque, on peut citer l'école de 1865 et les maisons de la famille Paşcanu, avec un superbe parc de 70 hectares. Parmi les «notes administratives" du Dictionnaire statistique de la Roumanie de 1912, pour le village de Erbiceni, on peut citer l'existence d'institutions telles que: banque populaire, moulin à essence, arrêt de train, mairie, église, école primaire, poste de police, poste de téléphone et une sage-femme.

Beaucoup de villageois ont combattu dans les deux guerres mondiales ; leur mémoire est conservée et commémorée chaque année et leurs noms sont gravés sur le socle de la croix à côté de la grande église du village.

Après la Seconde Guerre mondiale suit la période de collectivisation; rien de particulier n'est à rappeler, seulement une qualification à une compétition avec d'autres unités administratives du comté (quatrième place), en 1981, la même année où l'école pour les cours du secondaire a été construite.

Données du temps présent: Selon le recensement de la population effectué en 2002, la commune de Erbiceni avait une population de 5636 habitants, la plupart d'entre eux dans le village de Erbiceni (2429 habitants et 864 ménages), suivis par les village de Totoeşti (environ 1700 habitants), Bîrleşti (920), Spinoasa et Spranceana (les derniers avec un peu plus de 300 habitants et 100 ménages chacun).

Cette zone est l'une des plus riches dans le pays concernant les traditions, raison pour l'un des maîtres de régler un petit musée ethnographique, avec le soutien d'un muséographe. Les élèves eux aussi ont étaient déjà impliqués dans une présentation de ces traditions, appelée "Sezatoarea" (http://www.youtube.com/watch?v=FymcowOzQw8).

Vestigii preistorice pe teritoriul Comunei Erbiceni

Caracteristicile geografice ale teritoriului comunei Erbiceni au făcut ca acesta sa fie lcuit încă din paleolitic. În punctul "Sub Budăi, în fânaţul de pe şes" a fost scoasă la lumină o aşezare tardenoisiană, cu un inventar microlitic bogat (gratoare, lamele a bord abattu, trapeze) datat, cu ajutorul metodei C14 în jurul anului 7850 ±215 î.Hr. Resturile faunistice sunt relativ puţine, aparţinând speciilor sălbatice: cal, cerb mistreţ. S-au cules şi unele bucăţi mărunte de ocru roşu, dovedind existenţa unor practici religioase incipiente.
Pe "Dealul Sărăturilor" a fost descoperită aşezarea eponimă a complexului cultural Horodiştea - Erbiceni - Folteşti, datând din epoca de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului. Ansamblul a fost datat folosind metoda carbonului radioactiv în mileniul al III-lea î. Hr., putând fi coborât în mileniul al IV-lea î. Hr. prin corelarea cu medii culturale contemporane. A fost descoperită o ceramică pictată de tradiţie cucuteniană, cu motive în reţea, îmăreună cu ceramică mai grosolană, cu calcar pisat în pastă, decorată prin incizii, înrudită cu specia specia ceramică Cucuteni C.
Pe "Dealul cimitirului" a fost descoperit un mormânt de înhumaţie cu un schelet în poziţie chircită, fără inventar funerar, atribuit culturii Noua (sfârşitul epocii bronzului, mijlocul mileniului al II-lea î. Hr.).
Lista siturilor arheologice din comuna Erbiceni (sursa: http://www.monumenteiasi.ro)
ERBICENI
Situl arheologic de la Erbiceni, punct 'Dealul Saraturilor'HYPERLINK \l "1" <http://www.monumenteiasi.ro/sit_arheologic.php?id=76>
IS-I-s-B-03589
'Dealul Saraturilor', la 1,3 km N de sat, pe platoul de pe malul stang al paraului Dorosca
Situl arheologic de la Erbiceni, punct 'La Curtea Veche' <\l >
IS-I-s-B-03590
'La Curtea Veche', in partea de NV a vetrei satului, pe promontoriul bisericii, ale vechiului han si a Curtii Vechi
SPINOASA
Situl arheologic de la Spinoasa, punct 'Poala Catargului' <\l >
IS-I-s-B-03660
'Poala Catargului' ('Coasta Budei'), la cca. 1,4 km SV de sat, pe malul drept al raului Bahlui
BARLESTI
Situl arheologic de la Barlesti, punct 'La Curtea Boiereasca' <\l >
IS-I-s-B-03533
'La Curtea Boiereasca', in vatra satului
Situl arheologic de la Barlesti, punct 'Pepiniera' <\l >
IS-I-s-B-03534
'La Pepiniera', la 1 k SE de sat, la poalele Dealului Tintei

Situl arheologic de la Erbiceni, punct 'Dealul Saraturilor'
Pe partea stanga a paraului Dorosca, la circa 2 km Nord de sat, pe platoul din marginea Dealului Saraturilor,s-a identificat o intinsa si bogata asezare apartinand culturii Horodistea-Erbiceni si din bronzul timpuriu. Tot aici s-a gasit o greutate conica din argila cu pleava, aschii si lame de silex, unele retusate, nuclee, lipituri de perete, fauna. Spre nord, la 200-300 m campul este presarat cu mici pete de sol galben, dispuse cu oarecare regularitate, in cuprinsul carora uneori se gasesc si oase umane, probabil o necropola. Incepand din 1966 au fost efectuate intense sapaturi arheologice, la sfarsitul carora s-a putut caracteriza in detalii complexul cultural Erbiceni. Au fost identificate 15 locuinte si 19 gropi; au fost cercetate total sau partial toate gropile si 10 locuinte. Stratigrafic, au fost delimitate doua niveluri, de locuire, ambele de tip Erbiceni. Pentru nivelul Erbiceni I sunt caracteristice locuinte de forma rectangulara, fara platforma de lut ars, dar de factura Cucuteni; nivelului Erbiceni II ii corespund locuinte de tip coliba, din material usor, cu vatra de foc in centru, construite peste o nivelare de lut galben, batatorit, dar nears, care acopera unele gropi din faza Erbiceni I. Din cele 19 gropi, 11 apartin etapei Erbiceni I si 8 etapei Erbiceni II. Unelte si arme: A. din silex: lame neretusate (numai cateva fin retusate), piese componente pentru seceri, o lama cu scobitura retusata, un gratoar convex pe lama, un topor pe bulgare, cu partea activa realizata prin cioplire bidirectionala, varfuri de sageata, percutoare-frecator, cateva topoare; B. - din alte roci: daltite, topoare, percutoare-frecator, rasnite plate; C. - din os si corn: strapungatoare, daltite, topoare, plantatoare; D. - din lut ars: fusaiole, greutati diferite. Bogatul material ceramic a fost impartit in trei categorii: I. Ceramica de culoare caramizie, de factura cucuteniana, cu sau fara pictura, prezenta in ambele niveluri, in proportie de circa 25%. II. Ceramica cenusie fina, in proportie de 30%, din pasta neagra vinetie, cu calcar pisat. III. Ceramica uzuala, intrunind procente de 45% din total, din pasta relativ buna, de culoare neagra-vinetie, cu cioburi pisate si mai rar cu calcar pisat. Lipseste specia ceramica zisa Cucuteni C. Categoria I, tipuri: amfore, vase piriforme, capace, pahare, strachini, boluri, castroane, cesti, pictate cu motive geometrice (romburi, motive „in retea' sau „in capriori'), askos-uri, ce apar in ambele niveluri. Categoria a II-a: predomina amforele, decorate cu braie in relief crestate sau alveolate, cu intepaturi fine si mai rar cu brau rasucit, strachini, boluri; paharele, borcanele si cestile apar in numar mic, iar vasele cu capace si canile, lipsesc. In numar mare, in ambele niveluri, apar askos-urile. Categoria a III-a are ca tipuri reprezentative: amfora, borcanul, strachina, castronul. Lipsesc askos-urile si vasele cu capac. Apar, insa, vase in forma de sticla cu guler si acelea cu gura in forma de palnie. Plastica este numai antropomorfa - 18 idoli feminini, fragmentari, din pasta fina, de factura Cucuteni, sau din pasta neagra, de factura Foltesti-Cernavoda II. Ambele tipuri sunt prezente in cele doua niveluri de locuire. S-au mai gasit modele de roti de car, din pasta fina, caramizie, sau din pasta neagra. Fauna este destul de bogata. Din cele 1 300 resturi faunistice determinabile, in afara de moluste, pesti, pasari si mamifere salbatice, s-au identificat: - ovicaprinae 96 indivizi - 65%; - Bos taurus 27 indivizi - 17%; -Sus scrofa dom. 21 indivizi - 12%; - Equus caballus 3 indivizi - 2%; - Canis familiaris 7 indivizi - 4 %.

Situl arheologic de la Erbiceni, punct 'La Curtea Veche'
Pe promontoriul terasei inferioare a Bahluiului, pe care se afla biserica satului, ruinele vechiului han de posta si ale „Curtii Vechi', din depunerile cenusoase ale solului, care uneori depasesc grosimea de 1 m, s-a cules ceramica Cris, Cucuteni (faza neprecizata), Hallstatt, sec. IV. e.n., VII-VIII si din sec. XV sil XVII-XVIII. S-a gasit si o bucata de tabla de fier, taiata sub forma unui varf de lance.

Situl arheologic de la Spinoasa, punct 'Poala Catargului'
In fata satului Spinoasa, pe partea dreapta a Bahluiului, la circa 1 km SV de halta CFR Spinoasa, se afla cele doua dealuri: Catargul si Sarca, unite la baza printr-un con de dejectie. In aceasta zona, prin cercetarile efectuate de colectivul santierului arheologic Suceava - Cetatea Neamtului, au fost descoperite fragmente ceramice, lipitura, oase de animale, indicand existenta unei bogate asezari din feudalismul timpuriu. Au fost identificate patru bordeie, dintre care unul, situat la adancimea de 1-1,25 m, a fost cercetat in intregime. Au fost descoperite si materiale arheologice apartinand culturilor Cucuteni A, B, Hallstatt, La Tène. Prin cercetarile din 1953 au fost descoperite materiale arheologice apartinand, in afara culturilor precizate anterior, paleoliticului, din specia Cucuteni C, culturii Noua, sec. II-III, sec. IV e.n. Astfel, cucutenianului ii apartin figurine antropomorfe si zoomorfe, toporase din marna silicoasa, iar culturii Noua, omoplati crestati si o maciuca din bronz cu trei proeminente laterale si gaura de inmanusare, alte materiale, nedatate, fiind impungatoare din corn de cerb, percutoare de silex. Se pare ca la 200-300 m est de acest sector s-au distrus doi tumuli aplatisati, cu morminte de inhumatie in pozitie chircita si alungita. Incepand din anul 1956, s-au reluat cercetarile sistematice pe Dealul Catargul, iar in 1957-1958 acestea s-au extins si pe Dealul Sarca. Dealul Catargul. In campania de cercetari arheologice din 1956 au fost trasate trei santuri, orientate NV-SE, fiind dezvelite 4 locuinte, dar au fost cercetate numai locuintele 2 si 3 de suprafata. Acestea sunt delimitate de fragmente marunte de lipitura, ceramica fragmentara, resturi de oase de animale, diferite obiecte, Locuinta nr. 3 este de forma dreptunghiulara, cu vatra construita direct pe sol. Inventarul era compus dintr-un fragment de rasnita circulara, doua cutitase de fier, o margica din sticla, cilindrica, decorata cu 3 ochi, din pasta opaca, de culoare bruna, cu cate trei puncte de culoare bruna, ceramica. Locuinta 2 continea un impungator de os, o fusaiola bitronconica de lut si doua cutitase de fier. In spatiul locuintei nr. 1, la adancimea de 0,30 m s-a gasit un cercel de bronz. Intre locuinte, in stratul de cultura, s-au mai gasit: un cutitas de fier si un topor de fier, cu gaura verticala, ceramica. In 1957, santul IV a surprins fundul unui bordei ravasit, cu dimensiunea de 2,80X2,54; forma patrulatera, cu laturile orientate pe punctele cardinale. In coltul de NE, pe o platforma crutara, se afla vatra. In apropiere, in peretele natural, s-a cotlonit un cuptor mic, rotund, captusit cu pietre. In afara de ceramica, in bordei s-au gasit si trei impungatoare din os. Pe toata suprafata cercetata (S IV-VIlI) s-a descoperit ceramica, un cutit de fier si o cute din gresie cu o santuire pe una din fetele late. In 1958, in S. X-XII s-au descoperit numai raspandiri ale nivelului de locuire din sec. VIII-IX. Intr-o groapa din S. IX s-au gasit, la partea inferioara a umpluturii, ceramica lucrata cu mana din sec. VIII-IX, iar la partea superioara, fragmente de vase lucrate la roata evoluata, caracteristice nivelului de locuire din sec. X-XI,. Tot aici se afla si o veriga de bronz, cu capetele deschise, cu tija alcatuita din doua fire sudate prin batere. Tot in S. IX a fost descoperita o urna hallstattiana cu corpul sferic si buza lata,rasfranta oblic. Era acoperita cu un capac-strachina larg deschisa. Langa urna, care nu continea resturi arheologice, se afla un fragment dintr-o ceasca neagra, cu toarta suprainaltata, dar rupta. Cea mai numeroasa categorie a inventarului arheologic o constituie ceramica, de trei categorii: 1) lucrata cu mana, din pasta cu cioburi sau pietricele, de aspect poros, arsa inegal, de forme masive: borcane inalte si inguste, cu gura mai larga decat fundul, tipsii cu fundul gros si marginea scunda, subtiata, strachini tronconice, decorul constituit din alveole sau grupe de linii orizontale si verticale, dispuse in registre. 2) ceramica lucrata la roata inceata, din pasta mai buna, forma predominanta fiind borcanul decorat cu grupe de linii. 3) ceramica lucrata la roata, de factura mai fina, avand ca forma de baza tot borcanul, decorat cu grupe de linii fine. Dealul Sarca. In aceasta zona s-au descoperit fragmente ceramice izolate, din categoria celor lucrate cu mana, precum si un cuptor de piatra, de mici dimensiuni, construit in aer liber, in spatiul dintre locuinte. In 1957 a fost dezvelita o locuinta, necercetata insa in intregime, cu fragmente de la o vatra portativa, ceramica lucrata cu mana si un fragment de tub din os, cu o santuire la un capat. In stratul de cultura s-au gasit fragmente ceramice lucrate la roata, din sec, X, asemanatoare cu acelea de pe Dealul Catargul; sporadic s-au gasit si fragmente atipice din pasta cenusie, probabil de la o locuire din sec. III-IV e.n. In anul 1958 au fost dezvelire locuintele 5, 6 si 7 (numerotate dupa acelea de pe Dealul Catargul), tot de suprafata, cu vetre simple, care, alaturi de raspandirile de lipituri, marcheaza suprafata locuintelor. Inventarul arheologic se compune din: o fibula de fier cu arcul plat si piciorul liber, derivata din tipul cu piciorul infasurat, caracteristic sec. III-IV, un singur fragment de cazan cu baza ingrosata si perforata, datat in sec. IX-XI, fusaiole, impungatoare din os, cutitase din fier, care, alaturi de ceramica lucrata cu mana si cu roata inceata si bucatile de vatra portativa, permit incadrarea locuintelor in sec. VII-IX. Se apreciaza ca ceramica din pasta de buna calitate, de culoare cenusie sau negricioasa, lucrata la roata evoluata, constituie elemente de continuitate a traditiei ceramicii provincial-romane de la inceputul epocii migratiilor. In zona ocupata de aceste locuiri care, dupa cum am vazut, au ocupat baza ambilor versanti, se mentioneaza descoperirea unei sapaligi de fier din sec. VIII-X si a unor gropi pentru depozitarea cerealelor.

Situl arheologic de la Barlesti, punct 'La Curtea Boiereasca'
Pe terasa inferioara a Bahluiului, pe suprafata usor inclinata spre ses, in vatra satului Barlesri, pe locul numit La curtea boiereasca (La gradina boiereasca) s-a descoperit ceramica din neoliticul timpuriu (cu un toporas in forma de calapod, din roca calcaroasa), eneolitic (Cucuteni B), cultura Noua, din sec. III-I i.e.n., sec. IV e.n. cu fragmente de amfore romane, si sec. XVI-XVII.

Situl arheologic de la Barlesti, punct 'Pepiniera'
Pe terasa joasa din stanga BahIuiului, la poala Dealului Tintei, in cuprinsul unei pepiniere situate la 1 km sud-est de sat, prin lucrarile de desfundare a terenului, a fost identificata o asezare cu fragmente ceramice Precucuteni, Cucuteni C, Horodistea-Erbiceni, sfarsitul epocii bronzului, din sec. IV e.n., sec. XI-XIII. S-a gasit o greutate de lut ars, fragmentara, de forma prismatica.

Istoricul satului Erbiceni

Denumirea satului Erbiceni derivă, indiscutabil, din cea mai veche, de Iurghiceni, aceasta la rândul ei atestându-l probabil (nu avem nici o dovada în acest sens) pe întemeietorul Iurg sau Iurghici. Aprecierea din Marele Dicţionar Geografic al României din 1901, conform căreia denumirea localităţii „Ierbiceni” ar proveni „dela abundenţa erbei, ce se afla pe şesul Bahluiului, pe timpul înfiinţărei satului, cu vro 120 de ani în urmă, când un număr de locuitori se aşezase acolo, veniţi din părţile de jos ale Moldovei, pribegiţi din cauza invaziilor turceşti”[3] <\l >, este evident eronată, atât în ce priveşte geneza denumirii cât şi motivele şi momentul întemeierii satului (acesta exista, la acea dată, de cel puţin trei secole).
Mărturii arheologice. Pe teritoriul satului Erbiceni sau în preajma sa au fost descoperite mai multe vestigii preistorice. Unele dintre aceste aşezări le voi enumera în rândurile următoare:
- în punctul „Sub Budăi, în fânaţul de pe şes” a fost descoperită o aşezare tardenoasiană. Inventarul litic, relativ bogat, conţine unelte, îndeosebi microlitice: gratoare, burine, lamele a coche, lamele a bord abattu, trapeze ş.a. Resturile faunistice găsite în nivelul de locuire sunt relativ puţine şi aparţin speciilor sălbatice: cal, cerb, mistreţ. S-a găsit şi un număr apreciabil de cochilii de melci şi puţine fragmente de valve de scoici. S-au cules şi unele bucăţi mărunte de ocru roşu. Pe baza datării cu carbon radioactiv aşezarea a fost datată aproximativ prin 7850 B.C., aparţinând marelui complex cultural al tardenosianului nord-vest-pontic.
- pe „Dealul Sărăturii” se află aşezarea eponimă a complexului Horodiştea - Erbiceni - Folteşti din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului. În cursul săpăturilor au fost distinse două niveluri (Erbiceni I şi Erbiceni II), caracterizate prin ceramică pictată de tradiţie cucuteniană mai grosolană, cu calcar pisat în pastă, decorată prin incizii, mai rar cu şnurul, înrudită cu specia ceramică Cucuteni C, cu brâie crestate. Nivelul I este contemporan cu nivelul II de la Horodiştea - Botoşani, iar nivelul II cu aşezarea de la Folteşti - Galaţi. Aşezarea a fost datată în mileniul al III-lea BC.
- În punctul „Dealul Mănăstirii” au fost descoperite două morminte plane de inhumaţie, cu schelete chircite, cu ocru roşu, care suprapuneau o altă locuire a complexului Horodiştea - Erbiceni - Folteşti.
- În punctul „Dealul cimitirului” s-a descoperit un mormânt de inhumaţie, cu scheletul în poziţie chircită, fără inventar, atribuit culturii Noua[4] <\l >.
Epoca medievală. Patriotismul local afirmă atestarea satului Erbiceni (sub vechea denumire Iurghiceni) încă din 1436, când domnii Ilie şi Ştefan confirmau o serie de proprietăţi lui Iurghici, pârcălab de Cetatea Albă[5] <\l >. Distanţa în timp şi în spaţiu a lui Iurghici din cetatea de la vărsarea Nistrului şi prima menţiune sigură a satului Erbiceni face cel puţin problematică identificarea întemeietorului satului cu pârcălabul Cetăţii Albe[6] <\l >.
Cu excepţia satului Sprânceana, Erbiceni este ultimul sat din comună menţionat în izvoare incontestabile. Primul menţionat este satul vecin Bârleşti. La 12 iunie 1459 Ivasco de Sereţel se pâra cu nepotul Ion Negoescu pentru satele Bereşti, Drinjeşti şi Havati[7] <\l >. Documente ulterioare demonstrează identitatea dintre Havati şi viitorul sat Bârleşti[8] <\l >. În 1560 era menţionat „satul Totoeşti, asemenea pe Bahlui” într -un act al lui Alexandru Lăpuşneanu[9] <\l >.
În 1584 este menţionat, pentru prima dată, şi satul Spinoasa. La acea dată, Petru Şchiopul confirma Solomiei, giupâneasa răposatului Iosif veveriţă, mai multe proprietăţi, printre care şi „satul Spinoasa, în ţinutul Hârlăului şi cu moară în Bahlui”[10] <\l >. Cât despre satul Sprânceana, acesta a fost întemeiat abia pe la 1844[11] <\l >, cu colonişti romano-catolici aduşi de prin părţile Horleştiului, şi a constituit iniţial o anexă a satului Bârleşti.
Prima menţiune sigură a satului Erbiceni datează abia din 1619. Pe 27 mai a acelui an, Gaşpar voievod dădea o carte lui Costin vistiernicel din Iurghiceni, „ca să fie el tare şi puternic (…) să stăpânească şi să oprească de la răzeşii săi partea lui dreaptă de ocină, ce se va alege, partea lui Frim, fiul lui Bălan din Iurghiceni, pentru că i-a plătit capul de la spânzurătoare şi a dat 46 taleri”[12] <\l >. Nu ştim de ce crimă se făcuse vinovat acest Frim, pentru care Costin vistiernicel plătise răscumpărarea. De asemenea, acelaşi domn întărea lui Costin şi lui Lupu vistiernicei cumpărătura pentru care aveau acte de la Ieremia Movilă, o parte din sat şi din vadul de moară pe Bahlui[13] <\l >. Cu această ocazie sunt pomeniţi, ca martori, alţi locuitori ai satului: „popa Toader din Iurghiceni şi de la Condrea vistiernicel de acolo şi de la Mănăilă de acolo”. De asemenea, cei doi mai cumpăraseră o parte de ocină din Iurghiceni, de la Ionel Ciocănel şi de la fratele lui Toader, pentru 30 de taleri de argint.
Un an mai târziu Gaşpar voievod mai acorda o împuternicire lui Costin din Iurghiceni din care reies şi ocupaţiile locuitorilor la acea dată: „cu pământuri cu fâneţe, cu heleşteie”, de asemenea vite şi moară la Bahlui[14] <\l >. Despre prisacă şi pădure vorbeşte un document din timpul lui Ştefan Tomşa doi, câţiva ani mai târziu, când întăreşte o proprietate în Iurghiceni lui Gligorie şi fratelui său Costin vistiernicel[15] <\l >.
Două documente din 1632-1633 vorbesc despre Dumitru Buhuş logofăt căruia i se întăreau un număr de proprietăţi, printre care „satul Vavatieşti, ce se numeşte Bârleşti, şi satul Spinoasa pe Bahlui cu iaz şi cu mori la Bahlui şi toate părţile lui de cumpărătură ce se vor alege din satul Iurghiceni şi din satul Totoeşti, de asemenea pe Bahlui, ce este în ţinutul Hârlăului”. Se pare că Dumitru Buhuş începuse o amplă campanie de achiziţii în zonă, întrucât, în 1633, Nestor Focşia dădea mărturie că a vândut „ce să va alege partia mia, giumătate de partia Piciorogăi, din stâlpul din mijloc al Iurghiceni” „dumisale vistiarnicului Buhuş” pentru 25 lei[16] <\l >.
Epoca modernă. După această dată nu mai avem ştiri despre evoluţia proprietăţii şi a comunităţii satului Iurghiceni. Următoarele mărturii apar abia la începutul secolului al XIX-lea. Se pare că, la sfârşitul epocii fanarioţilor satul era, în cea mai mare parte, în proprietatea lui Mihai Cantacuzino-Paşcanu, în timp ce Bârleşti aparţinea lui Grigore Sturza. Numărul locuitorilor se redusese considerabil (o statistică de la începutul secolului XIX nu înregistra mai mult de 20 de familii de birnici), încât nu mai era o moşie atractivă pentru marii proprietari. Ştiri mai consistente despre sat găsim abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1901 se pare că, din cele aproximativ 4000 de hectare de pământuri arabile ale localităţii, doar vreo 800 aparţineau locuitorilor, restul aflându-se în posesia doamnei Lucia Cantacuzino[17] <\l >.
Epoca Micii Uniri a adus o serie de restructurări administrative. În 1864 un Tablou de toate comunele rurale din ţară înregistra, în plasa Bahluiului, comunele Totoeşti şi Erghiceni[18] <\l >. Remarcăm, aşadar, şi o evoluţie toponimică. Dicţionaru topograficu şi statisticu alu Romaniei a lui Dimitrie Frundescu menţiona, la rândul său, cele două comune de pe malurile Bahluiului[19] <\l >. Erbiceniul (pentru prima dată menţionat sub acest nume) este arătat ca formând o comună cu acelaşi nume împreună cu satele Spinoasa şi Bârleşti, cu o populaţie totală de 1080 de locuitori. Poate fi şi o greşeală de documentare întrucât, în aceeaşi lucrare, satul Bârleşti, cu cele două aşezări ale sale (Bârleşti şi Bârleşti - Unguri) este arătat ca făcând parte integrantă din comuna Totoeşti[20] <\l >.
În anii următori, prin unirea celor două unităţi administrative, a luat fiinţă o comună nouă ce a primit denumirea satului aflat în centrul geografic al acesteia, Bîrleşti[21] <\l >. Din comuna Bîrleşti făcea parte satul Erbiceni şi în primul an al secolului XX. În Marele Dicţionar Geografic al Romîniei din 1901 satul Ierbiceni este plasat în „centrul com. Bîrleşti” şi se menţionează că „aici este reşedinţa comunei”. La acea dată în sat trăiau 1098 suflete în 231 de familii, exista o şcoală înfiinţată în 1865 şi frecventată de 59 de elevi. În nordul satului, pe un deal, erau situate casele proprietarilor, „zidire mare şi frumoasă, proprietatea familiei Paşcanu”, în curtea căreia se găsea biserica zidită la 1848. Pe poalele dealului se întindea un superb parc de arbori şi pomi roditori, cu o suprafaţă de nu mai puţin de 69 de hectare, care făcea „podoaba satului”. Cât despre activităţile economice, Dicţionarul numără 1343 vite mari cornute, 118 cai, 5262 oi şi 279 râmători, o moară de apă, identifică drept principale bogăţii „boii cei mai frumoşi şi oile cele mai de rasă”, precum şi comerţul intens cu vin, „în ţară şi chiar în afară”[22] <\l >.
Ulterior, comuna care îşi avea sediul în satul Erbiceni a primit, firesc, denumirea acestuia. În 1912 comuna era formată din satele Erbiceni, Bârleşti - Români, Bârleşti - Unguri (viitorul Sprânceana), Spinoasa şi Totoeşti. Dicţionarul statistic al României din acel an plasa comuna Erbiceni în plasa Bahluiului a judeţului Iaşi. Populaţia însumată a celor cinci sate totaliza 3191 persoane în 758 de case. Dintre acestea, satul Erbiceni era locuit de 1374 persoane (dintre care 694 bărbaţi şi 680 femei) în 328 de case. Erbiceniul era, aşadar, cel mai populat sat al comunei, urmat de Totoeşti şi Spinoasa, cu 920 şi, respectiv, 369 de locuitori[23] <\l >. Printre „însemnările administrative” ale Dicţionarului, pentru satul Erbiceni sunt menţionate la acea dată: bancă populară, moară pe benzină, gospodărie agricolă mare, haltă de cale ferată (spre deosebire de satul Spinoasa, unde este menţionată o „gară”), primărie, biserică, şcoală primară, post de jandarmi, post telefonic, moaşă şi, la „alte însemnări”, o … cârciumă.
Satul Erbiceni a fost, şi el, teatrul de desfăşurare al reformelor agrare din 1864, 1923 şi 1945. Numeroşi fii ai satului au luptat în cele două războaie mondiale, memoria lor fiind păstrată şi comemorată în fiecare an, iar numele lor inscripţionate cu litere de aur pe soclul marii cruci aflată lângă biserica satului. Primii ani postbelici au adus represiunile de rigoare, documentele de arhivă menţionând deportările, execuţiile şi rechiziţiile întreprinse de autorităţile controlate de trimişii sovietici[24] <\l >. A urmat epoca colectivizării şi a muncii socialiste, neremarcându-se decât obţinerea unei Diplome de Onoare de către comună în anul 1981, în urma unui concurs cu celelalte unităţi administrative din judeţ (clasare pe locul al IV-lea), an în care a fost înălţată şi şcoala în care, astăzi, îşi desfăşoară activitatea elevii cursului gimnazial.

[1] <\l > După cum constată recensământul din 2002.
[2] <\l > Statutul comunei Erbiceni, p.4.
[3] <\l > Marele dicţionar geografic al Romîniei, vol. IV, fascicolul I, Bucureşti, 1901, p. 37.
[4] <\l > Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, vol. II, D-L, coord. ştiinţific Constantin Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
[5] <\l > Mihai Costăchescu, Documente înainte de Ştefan cel Mare, vol. I, Bucureşti, 1931, p. 458-468.
[6] <\l > Întemeierea înainte de 1436 este apreciată ca sigură în Statutul Comunei Erbiceni, p. 6.
[7] <\l > Documente privind Istoria României (în continuare DIR), seria A, Moldova, sec. XIV-XV, vol. I, doc. 367, p. 306.
[8] <\l > „Havatieşti, care este pe Bahlui”, este pomenit în 1569 (DIR, secolul XVI, vol. III, doc. 88, p. 69-70). În 1584 se vorbeşte despre Vavatieşti, care era în apropierea satului Spinoasa, „cu moară în Bahlui” (Ibidem, doc. 307, p. 253-254), iar în 1622 Ştefan Tomşa emitea un act pentru satul „Vavatieşti, care acum se numeşte Bârleşti” (Ibidem, secolul XVII, vol. V, doc 180, 130-131)
[9] <\l > Ibidem, secolul XVI, vol. II, doc. 127, p. 134.
[10] <\l > Ibidem, secolul XVI, vol. III, doc. 307, p. 253-255.
[11] <\l > Primul botez din satul Bârleşti (denumirea de Sprânceana datează de pe la 1925) este menţionat în matricolele de la Parohia Horleşti în acest an (Pr. Iosif Gabor, Dicţionarul comunităţilor catolice din Moldova, Ed. „Conexiuni”, Bacău, 1996)
[12] <\l > DIR, vol. XVII, vol. IV, Editura Academiei, 1956, Bucureşti, doc. 446, p. 350-351.
[13] <\l > Ibidem, doc. 445, p. 349-350.
[14] <\l > Ibidem, doc. 623, p. 490.
[15] <\l > Ibidem, doc. 129, p. 93.
[16] <\l > Ibidem, doc. 285, p. 364-365.
[17] <\l > Marele dicţionar geografic al Romîniei, vol. IV, p. 37.
[18] <\l > Tablou de toate comunele rurale din ţară, Editura Oficială, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1864.
[19] <\l > Dimitrie Frundescu, Dicţionaru topograficu şi statisticu alu Romaniei, Bucureşti, 1872, p. 490.
[20] <\l > Ibidem, p. 33.
[21] <\l > Nu cu multă vreme înainte se realizase şi delimitarea clară dintre cele două comunităţi denumite Bârleşti şi Bîrleşti - Unguri, ultimul strămutându-şi vatra pe malul drept al Bahluiului, în urma împroprietăririlor, şi luând denumirea mai târzie de Sprânceana, denumire păstrată şi astăzi. Marele Dicţionar Geografic al Romîniei, vol. I, Bucureşti, 1898, p. 452.
[22] <\l > Ibidem, vol. IV, p. 37.
[23] <\l > Dicţionarul statistic al României (întocmit pe baza rezultatelor definitive ale recensământului general al populaţiunii din 19 decembrie 1912), vol. I, Argeş-Iaşi, Bucureşti, 1914, p. 470-471.
[24] <\l > Arhivele Statului Iaşi, fondul Primăria Erbiceni (1940-1952).
[25] <\l > Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Erbiceanu;
http://www.crestinortodox.ro/dictionarul-teologilor-romani/constantin-erbiceanu-87384.html
http://biserica.org/WhosWho/DTR/E/ConstantinErbiceanu.html
vezi şi Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ediţia a 2-a revăzută şi întregită, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002.
[26] <\l > http://www.fundatia-erbiceanu.ro/index.php?pag=2&id=-600

Muzeul satului

a fost amenajat şi întreţinut prin eforturile d-lui învăţător Lupu Constantin, ce îşi desfăşoară activitatea actualmente la Şcoala cu clasele I-VIII ERBICENI. În încăperile din incinta căminului cultural care au fost afectate muzeului sătesc se găsesc vestigii istorice şi etnografice întinse pe un palier cronologic întins: descoperiri arheologice preistorice şi medievale, materiale etnografice specifice comunităţii (costume populare, utilaje, unelte, ustensile casnice), fotografii de epocă, etc.

Constantin Erbiceanu

(n. 5 august 1838, Erbiceni, Iaşi - d. 21 martie 1913, Bucureşti) a fost un istoric, teolog, elenist, român, membru titular (1899) al Academiei Române.

Numele său de familie originar a fost Ionescu, fiind fiul preotului Ioan Ionescu din satul Erbiceni. De la numele satului natal şi-a lut ulterior numele sub care este cunoscut. Tradiţia locală susţinea că familia lui Constantin Erbiceanu era originară din Oltenia, de unde a emigrat în urma ocupaţiei austriece de prin 1775.

Studiile le-a făcut la Seminarul Socola şi apoi la Facultatea de Teologie din Iaşi, continuând cu Facultatea de Teologie şi Litere din Atena, unde a obţinut doctoratul în teologie. Nu a fost hirotonit şi s-a dedicat învăţământului. A predat istoria bisericii universale, dreptul canonic şi teologia dogmatică la Seminarul Veniamin Costache din Iaşi. Ulterior, a predat teologia la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi limba elină la Facultatea de Litere din Bucureşti. În martie 1895 a fost ales decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

Prin studiul manuscriselor greceşti şi editarea de documente, Constantin Erbiceanu a avut un rol de deschizător de drumuri în studierea epocii fanariote şi a istoriei bisericeşti din Ţările Române.A fost membru al societăţii culturale Junimea, membru al societăţilor savante de la Constantinopol, Hellenikos Philologikos Syllogos (din 1866) şi Hetairia Mesaionikon Spoudon (din 1889). În 1899 a fost ales membru titular al Academiei Române[25]. Printre lucrările sale amintesc Compendiu de sintaxă ellenă în comparaţiune cu cea latină (1871), Cronicarii greci carii au scris despre români în Epoca Fanariotă (1888), Istoria Mitropoliei Moldaviei si Sucevei si a Catedralei Mitropolitane din Iasi (1888), Ulfila - viata si doctrina lui. starea creştinismului in Dacia traiană si aureliana in secolul IV (1891).

Fiul lui Constantin Erbicineanu, Laurenţiu, Absolvent al Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti, şi-a început activitatea în anul 1901 la lucrările de construcţie ale portului Constanţa, fiind unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai inginerului Anghel Saligny. După 25 de ani de activitate a acces în funcţia de director general respectivului obiectiv economic. Fiul său, Constantin (Dinu) Erbiceanu, a fost căsătorit cu Ileana, fiica lui Ion Fluieraş, cunoscutul lider socialist din perioada interbelică[26].

26] http://www.fundatia-erbiceanu.ro/index.php?pag=2&id=-600

Mediul geografic al Comunei Erbiceni

Comuna Erbiceni, aflată în judeţul Iaşi, se află plasat la latitudinea de 47o 27’ est şi longitudinea de 27o 23’ nord. Cele mai apropiate aşezări urbane sunt oraşul Podu Iloaiei, Iaşi (aproximativ 25 km), Târgul Frumos (27 km) şi Hârlău (34 km). Comuna Erbiceni este formată, de la est spre vest, din satele Totoeşti, Bîrleşti, Sprânceana, Erbiceni şi Spinoasa. Comuna Erbiceni se învecinează cu următoarele comune: Gropniţa, Movileni şi Româneşti la est şi nord-est, Focuri la nord, Belceşti la vest, Bălţaţi la sud - vest şi oraşul Podu Iloaiei la sud. Comuna are o suprafaţă de 7936 de hectare şi o populaţie de 5636 de locuitori. Între satele comunei, satul Erbiceni are, indiscutabil, populaţia cea mai numeroasă - 2429 locuitori, în 864 gospodării.
Relieful: teritoriul Comunei Erbiceni este situat în partea de sud-vest a depresiunii Jijia - Bahlui. Relieful se caracterizează prin platouri slab înclinate, dealuri cu pante accentuate şi văi.
Clima: Comuna Erbiceni se află situată în zona de climă temperată, continentală, de dealuri, specifică părţii de sud-vest a depresiunii Jijia-Bahlui, cu ierni aspre, veri călduroase, cu vânturi ce bat neregulat şi cu precipitaţii ce cad mai frecvent la începutul verii, toamna şi în timpul iernii. Cantitatea anuală a precipitaţiilor ajunge la circa 484-528 mm. Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 80 cm.
Temperatura medie anuală înregistrată se ridică la aproximativ 9o C. Umiditatea relativă anuală este de 70 %, cea mai scăzută înregistrându-se în lunile iunie-august, cu valori între 61-63 % Primele brume apar în prima decadă a lunii octombrie, iar ultimele la sfârşitul lunii aprilie. Primele îngheţuri se observă în a doua decadă a lunii noiembrie, iar ultimele îngheţuri în prima decadă a alunii aprilie. Frecvenţa grindinii este o dată la 8-10 ani. De asemenea, printre fenomenele climatice defavorabile, se înregistrează inundarea periodică a luncii râului Bahlui şi ridicarea nivelului pânzei freatice din zonă.
Hidrografia: din punct de vedere hidrografic, teritoriul Comunei Erbiceni este situat în bazinul mijlociu al râului Bahlui, ce străbate teritoriul comunei pe direcţie nord-vest - sud-est. Teritoriul satului este străbătut pe direcţia nord-sud de două pâraie care se varsă în Bahlui: Lunga şi Doroşca. De asemenea, pe dealurile din jurul vetrei de locuire se găsesc un număr de izvoare a căror apă este, în cea mai mare parte, potabilă. Adâncimea la care se găseşte pânza freatică variază de la 1-3 m în văi până la 15-20 m pe platouri.
Vegetaţia şi fauna: teritoriul Comunei Erbiceni se află într-o zonă de tranziţie, dar din cauza suprafeţelor reduse care sunt ocupate cu vegetaţie forestieră, clima îşi accentuează tot mai mult caracterul stepic, printr-o frecvenţă tot mai mare a perioadelor de secetă.
Pe ansamblul comunei, pădurile ocupă doar 5 parcele cu o suprafaţă redusă, de 230 ha, ceea ce reprezintă abia 3 % din suprafaţa totală a unităţii administrative.
Pe teritoriul comunei se găseşte vegetaţie caracteristică silvostepei dar cu puternice influenţe stepice,
Fauna sălbatică este influenţată de suprafaţa foarte redusă a pădurilor. Nu trăiesc pe teritoriul Comunei Erbiceni decât mamifere mici şi păsări. Predomină animalele domestice, cabaline, ovine şi bovine mari.
Solurile: sunt de o diversitate neaşteptată, în ce le priveşte se identifică următoarele categorii:
- cernoziom levigat fără eroziune, reprezentând aproape jumătate din teritoriul satului.
- cernoziom levigat cu eroziune I şi II, pe terenuri cu pante mai ridicate, aproximativ un sfert din teritoriul satului.
- soluri puternic erodate, reprezentând în jur de 10 % din teritoriu.
- soluri aluvio - caluviale, în diferite grade de salinizare, în special pe valea râului Bahlui, în jur de 5 % din teritoriu.
- lacoviste şi soluri solifere de coastă, restul de aproximativ 5 %.
Se poate afirma că cea mai mare parte a teritoriului Comunei Erbiceni este foarte propice agriculturii, culturii plantelor şi creşterii animalelor, sursele documentare pe care le avem confirmând categoric această prezumţie

Satul Sprînceana

a fost întemeiat relativ recent, comparativ cu celelalte sate ale unităţii administrative din care face parte, cu mai puţin de două secole în urmă. Sursele de care dispunem arată că localitatea a avut la origine strămutarea unui număr de locuitori catolici din Horleşti de către vornicul Gheorghe Sturdza pe teritoriul moşiei Bârleşti, al cărui proprietar era. Nu cunoaştem detaliile acestei acţiuni, nici momentul exact al petrecerii sale şi nici motivele care au determinat-o. La baza sa a stat probabil numărul mic de locuitori şi de braţe de muncă de pe moşia respectivă. Colonizarea nu se realizase încă în 1842 (nu apare nici o indicaţie pe harta comunităţilor catolice din Moldova, întocmită în acel an de Iosef Anton de Bayardi, hartă ce cuprinde 178 de comunităţi), dar era un fapt împlinit în 1845, cum demonstrează catagrafia din acel an. Aşadar evenimentul poate fi data cu destulă precizie în anii 1842 sau 1843, pentru următorii doi ani în actele Parohiei Horleşti existând menţiunea unor botezuri (trei la număr), care s-au săvârşit la Bârleşti.
Aşezarea iniţială a comunităţii catolice care a dat naştere mai târziu satului Sprânceana, stabilită pe teritoriul moşiei Bârleşti, nu a fost precis delimitată. Noile locuinţe au fost construite pe malul stâng al Bahluiului, în apropierea satului românesc din veacul al XV-lea, comunitate de confesiune ortodoxă. Pentru o vreme nu a existat o delimitare clară a vetrelor de locuire a celor două comunităţi, ele fiind renumite sub numele generic de Bârleşti. în Catagrafiile din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, satul catolic este numit cătun al satului Bârleşti, pentru ca, în 1864, ambele să fie înglobate în comuna Totoeşti. în 1872 se face şi prima diferenţiere între comunităţile aflate în discuţie, Bârleşti şi Bârleşti - Unguri (referire evidentă la confesiunea romano-catolică a celor din urmă, nu la originea etnică).
După această dată s-a produs o reorganizare administrativă, prin unirea celor două comune, Totoeşti şi Erbiceni. În acelaşi timp are lor şi diferenţierea teritorială a celor două comunităţi ce purtau numele de Bârleşti, credincioşii catolici retrăgându-se, probabil şi în urma împroprietăririlor de după 1864, pe malul drept al Bahluiului, pe actualul spaţiu de locuire. Marele dicţionar geografic al României din 1898 vorbeşte despre două "mici sătişoare" ce formează satul Bârleşti: unul pe malul stâng al Bahluiului, care s-ar fi format cu vreo sută de ani în urmă, prin aşezarea unor locuitori veniţi din părţite de jos ale Moldovei (informaţie evident eronată), iar celălalt, format din doar 17 familii sau 40 de suflete, a fost fondat de Gheorghe Sturza, purta în acel moment denumirea de Bârleşti - Unguri şi era situat pe malul drept al râului. În 1912 comuna Erbiceni era formată din cinci sate: Erbiceni, Bârleşti - Români, Bârleşti - Unguri, Totoeşti şi Spinoasa.
Legea administrativă din 1925 consemnează schimbarea denumirii nepotrivite a satului Bârleşti - Unguri în cel actual de Sprânceana. Nu cunoaştem însă geneza acestei din urmă denumiri. Respectiva împărţire administrativă s-a păstrat neschimbată până astăzi.
Comunitatea catolică din Sprânceana şi-a dus existenţa în jurul lăcaşului de cult. încă din 1850 exista deja la "Berlestium" o bisericuţă din lemn, cu hramul "Sfântul Arhanghel Mihail", deservită de parohul din Horleşti. În 1887 biserica se afla într-o stare avansată de degradare, dar în anii următori era încheiată construcţia unui nou lăcaş, pe locul vetrei satului aflată acum pe malul drept al Bahluiului. Un nou lăcaş a fost construit în perioada comunistă, în condiţii dificile: începute în 1955, lucrările au fost oprite în anul următor, când a fost retrasă autorizaţia de construcţie. În 1963 lucrările au fost reluate şi finalizate, fără autorizaţie. În sfârşit, în ultimii ani, un nou lăcaş a fost construit cu sprijinul Episcopiei Romano-Catolice a Iaşului

Satul Bîrleşti

este prima comunitate umană atestată dintre cele cinci sate ce formează comuna Erbiceni. Prima menţiune a satului Bîrleşti, ce purta la acea vreme denumirea de Havati, datează din 12 iunie 1459. Satele vecine nu sunt atestate documentar decât un secol mai târziu: Totoeşti (1560), Spinoasa (1584), Erbiceni (1619) şi Srpânceana (1842). În 1569 se vorbeşte despre "Havatieşti, care este pe Bahlui", iar prima menţiune a denumirii actuale datează din 1622, când într-un document apare "Vavatieşti, care acum se numeşte Bîrleşti" (identitatea dintre Havati, Havatieşti, Vavatieşti şi Bîrleşti este demonstrată şi de relaţiile de proprietate şi onomastică).
În secolele următoare Bărleştii au devenit moşie boierească, aflată în stăpânirea familiei Sturdza. Se înregistrează şi un pronunţat regres demografic, recesământul din 1803 înregistrând doar 14 birnici, număr mult mai mic comparativ cu satele vecine, Erbiceni (94 birnici) şi Totoeşti (100 birnici). La mijlocul veacului al XIX-lea au loc două evenimente: reforma agrară din 1864 şi întemeierea comunităţii catolice din dreapta Bahluiului, două decenii mai devreme, sat care, pentru jumătate de secol, va fi integrat Bîrleştiului. Enciclopedia României din 1898 arată satul Bârleşti ca fiind format de fapt din "două sătişoare cu acelaşi nume", Bârleşti-Români cu 50 de familii şi 250 de suflete, pe malul stâng al Bahluiului, şi Bârleşti-Unguri, cu 17 familii şi 40 de suflete, pe celălalt mal al râului. În Dicţionarul statistic din 1912 Bîrleştiul are 60 de familii cu 293 de locuitori, faţă de Erbiceni (306/1374), Totoeşti (225/920) şi Spinoasa (79/369). După această dată, comunitatea a cunoscut o creştere demografică considerabilă, numărând astăzi în jur de 1500 de membri.
Satul Bîrleşti face parte din comuna Erbiceni din 1878. Prin Legea administrativă din 1925 s-a realizat şi distincţia dintre cele două sate, Bîrleşti-Unguri luând denumirea actuală de Sprânceana